Sa fii destept la revolutie nu-i asa usor…
In copilarie am auzit des in jurul meu: Daca eram destept la revolutie…..
Fraza asta am interpretat-o de-a lungul anilor in diverse moduri:
- prima data, am vazut „desteptii” care vindeau sucuri TEC si pe cei care au deschis primele centre de inchirieri video. Bravo lor, primii antreprenori!
- apoi, am vazut „desteptii” care s-au dus prin Turcia si au adus blugi, aur si geci de piele. Parea ceva dubios, dar tot spirit antreprenorial se numeste, nu?
- ulterior, au rasarit unii „destepti” care nu au facut nimic concret dar care infloreau asemenea printului din poveste. Oare cum sa ai un palat cu luminite si Lamborghini intr-un orasel mic, de provincie? Dubios, de-a dreptul.
- am mai vazut copiii altor „destepti” ce parca aveau lumea la picioare. Si culmea, se comportau de parca li se cuvine. Nu i-am bagat in seama, ei chiar nu erau destepti.
Dupa ani, mi-am spus ca poporul roman era destept la revolutie daca rezultatelor alegerilor din ’90 numea ca prim Presedinte al Romaniei pe Ion Ratiu. Nu am sa uit niciodata multele adevaruri din eleganta sa definitie a democratiei:
„Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange ca tu sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine”
De doua zile ma framanta insa alte ganduri si parca o idee noua creste in mine: sa fii destept la revolutie este foarte greu!
Asistam la proteste masive ale societatii civile impotriva clasei politice corupte, care merita cu adevarat dispretuita – timp de 25 de ani interesul personal a fost mai presus de interesul public si impotriva unui sistem social, moral inechitabil – cum se poate ca spitalele sa nu aiba medicamente de baza in timp ce Patriarhul Daniel afiseaza o opulenta inadecvata?
Zeci de mii de oameni ies in strada sa-si spuna of-ul. Indiferent care sunt cuvintele prin care aleg sa-si descrie acest „of”, ideea principala se invarte in jurul celor 2 directii de mai sus: coruptie si / sau echitate.
Idealuri la care adera multi, cu entuziasm si energie. Este prima data cand Romaniei i se pune pe tava, sub presiune sociala, un set de demisii de onoare. Este prima data cand vocea unui popor nemultumit pare sa produca un strop de teama in clasa politica.
Cu toate acestea, aud des in jurul meu:
- si ce rezolvam daca astia isi dau demisia? Nu sunt toti la fel? Pe cine vreti sa punem in locul lor?
- nu vedeti ca in piata nu exista un mesaj unitar? Voci timide, derutate sunt acoperite de diversionisti notorii.
- unde este LIDERUL? Vrem un lider!!!! Sa fie Moise, sa fie Bogdan, sa fie Tudor, Lucian sau Cristian…….orice nume cu ceva renume reprezinta o propunere viabila. (1. nu pot sa nu remarc lipsa femeilor pe lista de propuneri. 2. este impresionanta nevoia acestui popor de a fi condus)
O zicala veche spune ca istoria se repeta. Iar acum, in astfel de vremuri pline de speranta, trebuie sa ne uitam in primul rand in spate si sa invatam din greselile trecutului.
Popor roman, nu ai fost destept la revolutie pentru ca te-ai grabit. Cu aceeasi ardoare cu care cauti acum un lider, cautai si in ’89. Atunci te-ai oprit la primul, exact ca o fata mare. Acum, mai o sansa!
Dorinta ta de a schimba TOTUL, ACUM este o utopie. E ok sa fii putin derutat. E ok sa nu ai un lider deocamdata. Presedintele nu a avut intentii rele cand a pretins sa-ti cunoasca reprezentantii. Lideri noi, curati, neintinati nu pot aparea peste noapte. Vom astepta luni sau poate ani pana la nasterea unei noi formatiuni politice cu potential.
TOTUL se poate schimba IN TIMP, cu rabdare si perseverenta. Iar schimbarea incepe cu noi.
Vocea strazii trebuie sa fie peste vocea ta interioara ce tipa tare „Sa nu iti pese e mai usor!”, „Sa critici e atat de simplu!”
Tinerii uniti sub idealul unei tari curate reprezinta viitorul. Ei vor fi primii ce vor putea arunca cu pietre, avand constiinta impacata.